De ce a ajuns România o ruină?
E foarte simplu - am avut cele mai „trădătoare servicii”, dacă-mi dați voie să zic așa, dintre toate țările foste comuniste. Culmea, cu toate că fosta securitate a fost un sistem foarte performant în anii comunismului. Cel puțin așa se spune și astăzi de către marile puteri. Nu îi judec eu, dar ăsta este marele adevăr. E adevărat, fiecare om are prețul lui - toți putem trăda, dacă se ajunge la prețul nostru (nu vă gândiți doar la bani, pot fi multe alte cauze care să însemne „prețul”). Cred că de fapt aici au fost cele mai mari interese din exterior de a corupe, probabil România având ca țară multe „bogății” foarte tentante. Niciun străin nu îți vrea binele, asta să fie foarte clar. În cel mai bun caz ei vor un bine reciproc, dacă nu se poate altfel, adică doar al lor.
E, aici este chichița - serviciile aveau datoria să facă totul ca „să nu se poată altfel”, decât niște relații reciproc avantajoase. Nu poporul prin demonstrații cu # rezist, trebuie să păzească țara de dușmanii din exterior care nu îi vor binele. Nici politicienii, nici mass-media, nici biserica. CI DOAR SERVICIILE! Pentru asta sunt plătite, asta este datoria lor, asta au jurat când au fost angajați. Datorie pe care din păcate nu și-au făcut-o! Absolut deloc! Țara a rămas vraiște la cheremul tuturor nenorociților de investitori „strategici”. Ba mai mult - de multe ori, când nu erau ocupați cu furatul în interes personal, cred că mai țineau și de șase. Nu are comunismul și rusul nicio vină în ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani pe aceste plaiuri.
Dacă serviciile și-ar fi făcut datoria, ar fi trebuit să înceapă din 90 cu arestarea imediată a lui Iliescu când a adus minerii și a lui Roman Petre care a dat startul tăierii industriei românești la fier vechi. La vremea aceea țara avea încă armată, arme, ceva patrioți dispuși să facă ceva pentru țară. Din păcate, rezultatul se vede azi... Restul, cu războaie meteo, psihologice sau nu știu de care, sunt povești de adormit copiii. Părerea mea... :(
Scandal în familie - de Ion Pribegeanu
În oraşul – nu spun care – Nu departe de aici, Locuia un om cu stare, Domnul Natan Smilovici. Şi, pe lîngă prăvălie Şi o casă cu balcon, Natan mai avea soţie Şi un singur fiu, Aron. Tînăr, cu purtări alese, Elegant şi studiat, El era mîndria casei, O podoabă de băiat. Despre tatăl său – de Natan – Fabricant de jaluzele, Se spunea că-n tinereţe A fost mare pui de lele! A făcut el multe pozne Cînd era mai tinerel. Dar cum vîrsta potoleşte, S-a cam potolit şi el. Într-o după amiază vagă, Vine Aron, îmbietor, Şi îi spune : - Tată dragă, Vreau cu Ester să mă-nsor!- Care Ester? – sare Natan, Parcă prins de-o amintire – - Fata Blimei de pe Carmel , Una blondă şi subţire.- Nu se poate! E o taină Si mi-e greu a-ţi relata Că…de mult…adică Ester, Ester este sora ta! A plecat Aron, da’n suflet Clocotea ca un vulcan. Şi încet, încet, de-atuncea S-a mai scurs aproape-un an. Şi-ntr-o seară, Aron aduse Tatălui, o veste proastă:- Aba , o iubesc pe Leia Şi-am s-o iau chiar de nevastă!- Vai de mine! – ex...
Comentarii