Mi-am adus aminte să vă povestesc o chestiune foarte interesantă, pe care, sunt sigur, doar foarte puțini o cunosc în detaliu. Probabil mai toți ați auzit termenii de PIB, buget anual, deficit bugetar și alții asemănători, termeni de o importanță covârșitoare în viața politico-economică a unui stat. Nu o să descifrăm acum definițiile acestor termeni, definiții pe care dacă nu le cunoașteți, le veți găsi foarte ușor cu ajutorul „prietenului” Google. Aș vrea să discutăm ceva mult mai interesant, o informație pe care nu o veți găsi foarte ușor pe internet. Și anume, cine calculează și anunță an de an, acești indicatori pe care politicienii îi folosesc cu mare dibăcie pentru a ne manipula mințile și viața.
Ei bine, trebuie să știți, că o singură instituție dintr-un stat este abilitată să calculeze aceste rezultate fabuloase. În cazul României, această instituție este INS-ul, adică Institutul Național de Statistică. Ei bine, nimic nou, vor zice cei mai bine informați, care au mai citit câte ceva despre aceste probleme. Asta o găsești în orice carte serioasă de economie politică. Da, dar iată ce NU scrie în cursurile de la facultate sau orice publicație economică.
O singură „Direcție” din INS-ul din București are acces la toate datele necesare pentru a calcula acești indicatori. Dar din biroul acela unde lucrează vreo cinci oameni, doar unul singur știe să facă acest lucru. Restul știu „decât” să se joace pe calculator faimosul Solitaire...
Deci, un singur om calculează, un singur om deține toate datele problemei, nimeni nu îl verifică. O să vă rog pe dumneavoastră, cei ce ați avut răbdarea să citiți până aici, să trageți singuri următoarele concluzii:
- oare președintele INS sau alți șefi direcți ai domnului „PIB” - dacă îmi dați voie să îl numesc așa - poate influența câtuși de puțin rezultatele acestor calcule, știu și eu, la dorința vre-unui partid aflat sau nu la guvernare (?)
- altcineva dornic de a manipula aceste rezultate, poate sau nu corupe un vajnic slujitor al statului, care presupunem că trăiește dintr-un simplu salariu de bugetar, indiferent cât de mare ar fi acesta (?)
- acest domn „PIB”, oricâtă experiență ar avea, este totuși un om, și ca orice om, oare nu poate greși niște calcule (?)
- chiar dacă aceste calcule se fac cu ajutorul unui calculator, programul respectiv oare nu poate avea nici o eroare de programare, voită sau nu (?)
- și nu în ultimul rând, este acest domn „PIB” un profesionist desăvârșit, sau există și momente în care este „depășit de situație” (?)
M-aș bucura să aflu și părerea dumneavoastră. Cu respect, MT
Preiau de la domnul Adrian Severin un text care mi s-a părut de o extraordinară luciditate, corect și dureros de realist, despre situația politică mondială în primăvara lui 2018. Oricât ne-am dori să se înșele acest om, eu cred că nici Dumnezeu nu mai poate întoarce lumea din acest drum al ei către pierzanie, pentru că lumea prea a luat numele Domnului în derâdere. De vreo trei decenii toată planeta trăiește după principiul „După noi, potopul!”. Iar Dumnezeu probabil a zis: „Asta vreți, asta veți avea!” Război pe planeta maimuțelor - de Adrian Severin April 12, 2018 Când cu mai bine de zece ani în urmă afirmam că războiul în Europa pe timpul actualei generații nu este exclus, am fost luat pe sus de mai toți. Cei mai îngăduitori s-au limitat la un zâmbet ironic. Nu am făcut-o pentru a intra în concurență cu cititorii în stele, ci pentru a da timp celor interesați în menținerea păcii să ia măsurile care se impuneau. Nu s-a întâmplat așa. Eu și cei ca mine am fost înlăturați, i...
Comentarii