Preiau de la domnul Adrian Severin un text care mi s-a părut de o extraordinară luciditate, corect și dureros de realist, despre situația politică mondială în primăvara lui 2018. Oricât ne-am dori să se înșele acest om, eu cred că nici Dumnezeu nu mai poate întoarce lumea din acest drum al ei către pierzanie, pentru că lumea prea a luat numele Domnului în derâdere. De vreo trei decenii toată planeta trăiește după principiul „După noi, potopul!”. Iar Dumnezeu probabil a zis: „Asta vreți, asta veți avea!” Război pe planeta maimuțelor - de Adrian Severin April 12, 2018 Când cu mai bine de zece ani în urmă afirmam că războiul în Europa pe timpul actualei generații nu este exclus, am fost luat pe sus de mai toți. Cei mai îngăduitori s-au limitat la un zâmbet ironic. Nu am făcut-o pentru a intra în concurență cu cititorii în stele, ci pentru a da timp celor interesați în menținerea păcii să ia măsurile care se impuneau. Nu s-a întâmplat așa. Eu și cei ca mine am fost înlăturați, i
Postări
Cred că te înşeli, Tudor Chirilă
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
Tudor Chirilă a avut de curând o nouă răbufnire în spațiul virtual - iată ce spune el în ultima postare: "Furăm şi după aia facem închisoare acasă. De ce? Pentru că putem. În vremea asta copiii mor pentru că nu sunt suficiente doze de imunoglobulină, centura Bucureştiului e sufocată de trafic, Bucureştiul la fel, oamenii sunt hărţuiţi de măsuri fiscale aberante, inflaţia bate la uşă. Dar noi vrem să furăm liniştiţi. E singurul lucru pe care îl vrem. Şi nu ne ascundem, vă spunem asta în faţă, fraierilor" Cui se adresează Tudor Chirilă în această postare? Mulți au pe buze răspunsul: - Întregului PSD, sau mai degrabă alianței PSD + ALDE, în frunte cu ai lor Dragnea și Tăriceanu. Alții ar fi tentați să spună că întregii clase politice din România i se potrivește de minune această caracterizare. Eu nu știu exact cu cine se luptă Tudor prin aceste declarații, sau pe cine vrea el să trezească din morți. Dar am să vă spun cui cred eu că ar trebui să îi fie rușine când citește
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
Oare v-am greșit cu ceva?!? Eheiii, dragii mei, tare m-am mai necăjit zilele astea!... Nici nu știu ce să mai cred. Oare nu mai știu eu limba română, ca să mă fac câtuși de puțin înțeles? Sau o mulțime de amici reali sau virtuali s-au radicalizat în gândire și simțiri, încât nu mai văd decât în alb și negru, fără să mai poată distinge nici o nuanță de gri? De altfel, oameni școliți, educați, la care ai fi avut toate motivele să te aștepți la o gândire aprigă și logică, îți demonstrează în două cuvinte, prin răspunsurile sau comentariile lor, că nu pricep nimic din ceea ce citesc, și pe deasupra nu se sfiesc să te jignească chiar dacă nu te cunosc mai deloc. Ce vremuri trăim... :( Cum este posibil ca dacă zici ceva critic la adresa #rezist - a opoziției, care o fi ea -, să fii categorisit imediat ca PSD-ist, securist, comunist sau filorus?!? Și invers, dacă nu îți place ceva la PSD-ul lui Dragnea, să ți se pună etichetă de oponent vândut lui Soroș, UE, FMI, americanilor sau, mă rog,
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
Din capitolul: Ce-aveți fraților cu rușii?!? Nu am prins anii 50. Am auzit doar povești despre cât de nasol a fost în acea perioadă, că a fost foamete, că aveam rușii în țară care jefuiau, violau, tâlhăreau după bunul plac. Nu pot nega aceste lucruri. Dar nu le-am trăit pe pielea mea, și de aceea nu pot ști exact cât a fost adevăr și cât exagerare, câte din vicisitudinile acelor vremuri s-au datorat rușilor și câte erau urmare a unui război abia terminat, a unei mari secete și a unui mare cutremur, sau chiar a nenorociților de comuniști și securiști români. De aceea voi vorbi doar de „epoca de aur” a socialismului românesc, respectiv anii 60 și 70, și de perioada de neagră amintire a anilor 80, ani pe care i-am trăit și îi cunosc foarte bine. Cu toate că eram încă cu rușii cu un picior în țară, România anilor 60-70 nu ducea lipsă de nimic. Practic găseai în comerțul de stat cam tot ce îți putea trece prin minte, de la stilouri chinezești până la țigări Kent și portocale, și de la
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
Mi-am adus aminte să vă povestesc o chestiune foarte interesantă, pe care, sunt sigur, doar foarte puțini o cunosc în detaliu. Probabil mai toți ați auzit termenii de PIB, buget anual, deficit bugetar și alții asemănători, termeni de o importanță covârșitoare în viața politico-economică a unui stat. Nu o să descifrăm acum definițiile acestor termeni, definiții pe care dacă nu le cunoașteți, le veți găsi foarte ușor cu ajutorul „prietenului” Google. Aș vrea să discutăm ceva mult mai interesant, o informație pe care nu o veți găsi foarte ușor pe internet. Și anume, cine calculează și anunță an de an, acești indicatori pe care politicienii îi folosesc cu mare dibăcie pentru a ne manipula mințile și viața. Ei bine, trebuie să știți, că o singură instituție dintr-un stat este abilitată să calculeze aceste rezultate fabuloase. În cazul României, această instituție este INS-ul, adică Institutul Național de Statistică. Ei bine, nimic nou, vor zice cei mai bine informați, care au mai citit câ
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
De ce a ajuns România o ruină? E foarte simplu - am avut cele mai „trădătoare servicii”, dacă-mi dați voie să zic așa, dintre toate țările foste comuniste. Culmea, cu toate că fosta securitate a fost un sistem foarte performant în anii comunismului. Cel puțin așa se spune și astăzi de către marile puteri. Nu îi judec eu, dar ăsta este marele adevăr. E adevărat, fiecare om are prețul lui - toți putem trăda, dacă se ajunge la prețul nostru (nu vă gândiți doar la bani, pot fi multe alte cauze care să însemne „prețul”). Cred că de fapt aici au fost cele mai mari interese din exterior de a corupe, probabil România având ca țară multe „bogății” foarte tentante. Niciun străin nu îți vrea binele, asta să fie foarte clar. În cel mai bun caz ei vor un bine reciproc, dacă nu se poate altfel, adică doar al lor. E, aici este chichița - serviciile aveau datoria să facă totul ca „să nu se poată altfel”, decât niște relații reciproc avantajoase. Nu poporul prin demonstrații cu # rezist, trebuie să p